Domni şi domniţe, când aţi ascultat ultima dată muzică medievală, într-o atmosferă a timpurilor cavalereşti de odinioară, într-un club din Oradea ?
una bucată Gibson Les Paul
Ne-am întors cu "ghetuţele" pline şi cu amintiri frumoase.
... până ajungeţi la pagina 80. STOP. Citiţi:
Însă ceea ce m-a marcat au fost ochii lui extrem de expresivi! Un om foarte sigur pe el! Atât de uman! Când l-am rugat să-mi semneze chitara, a zâmbit şi m-a întrebat: Front or back? Am răspuns: Front, of course.
Apoi l-am întrebat dacă putem să ne facem o poză împreună, iar el mi-a răspuns: "Of course, come here!" M-a luat pe după umăr, de parcă ar fi fost cel mai natural lucru din lume. La fel am făcut şi eu, moment în care m-am emoţionat foarte tare! Nu-mi venea să cred că sunt acolo, ţinându-mi pe după umăr idolul. A fost ireal!
De ani de zile aveam un vis recurent. Se făcea că mă întâlneam cu Gary şi dădeam mâna cu el. Brusc, mă trezeam. Era doar un vis! Apoi mă simţeam de parcă aş fi pierdut ceva, ceva nu se întâmplase. Fusese doar un vis. Vă daţi seama că, în momentul în care într-adevăr am dat mâna cu el, am avut o teamă – îmi era frică să nu mă trezesc la realitate. Eram treaz însă. Visul devenise realitate!!!
There is moore: eram în parcarea din faţa hotelului, dădeam sfoară-n România despre isprăvile noastre, când i-am văzut pe Gary Moore împreună cu soţia mergând la plimbare. Ne-am observat şi ne-am făcut reciproc cu mâna. Ei?!
După câteva ore printre motociclişti, a început soundcheck-ul pe care-l aşteptam. 46 de minute! Gary şi trupa sa au cântat 5 piese, cap-coadă! A fost fantastic!
Mi-e greu să spun ce am simţit seara, când a început concertul. Îmi spuneam: Sunt aici, Gary, te văd, te ascult, te simt! Am stat în primul rând, normal, am văzut totul. A fost absolut incredibil! E un sentiment de nedefinit să auzi muzica lui Gary live! Când vezi cu cât de multă pasiune îşi cântă acest om muzica, când îl vezi transfigurat, aprinzând publicul – astea sunt momentele pentru care merită să trăieşti!!!
Un om adevărat, cântând muzică adevărată pentru oameni adevăraţi!
A fost ca o binecuvântare să aud piesele care mi-au marcat adolescenţa, pe care mi-am dorit întotdeauna să le aud: Still Got The Blues, Walking By Myself, Parisienne Walkways, Since I Met You Baby, Don’t Believe A Word - sunt doar câteva dintr-o listă care a umplut 1 oră şi 40 de minute.
În timpul concertului, Gary a venit foarte aproape de noi, fără a-i păsa de ploaie. La Walking By Myself mii de oameni am cântat alături de el. Apoi s-au retras de pe scenă. Noi l-am ovaţionat, i-am cerut să revină: We Want Moore! We Want Moore! Moore a revenit, a dat două bis-uri. The Blues Is Alright a fost din nou cântat împreună iar Parisienne Walkways…
„Thank you very much! Thank you for coming! God bless you! Sorry about the weather!”
Asta a fost ceea ce numesc eu o seară magică!O zi magică cu Gary Moore!
Noris
*Le mulţumesc mult pentru ajutor lui Zoli şi lui Attila Daika!
***Mega Bonus – Jazz and Blues Nights, la Radio Transilvania (97,2FM), cu Attila Daika şi Noris: conferinţa de presă cu Gary Moore, pe care o veţi putea asculta integral, şi o recreere a atmosferei magice de concert. Marţi 24 iunie 2008, ora 22.
Emisiunea se poate asculta şi pe internet, la adresa: http://www.radiotransilvania.ro/portal//content/view/658/512/ (descărcaţi link-ul direct radio transilvania - oradea - click dreapta, salvaţi-l undeva în PC, apoi încărcaţi-l în winamp)
Se crease o legătură. Gary Moore îmi şoptise despre Rory, prietenul său cu care cânta cot la cot pe aceleaşi scene, şi apoi luau ultimul autobuz spre casă. Nu trebuia decât să-l caut, să-l descopăr.
Aveam să aflu că e vorba de Rory Gallagher, un alt chitarist irlandez. Am început să ascult. What’s Going On, Tattoo’d Lady, Out on the Wester Plain, Calling Card, Bad Penny… tot. Am început să mă uit la concertele filmate cu Rory. Însă, nu ştiam foarte multe despre omul, Rory Gallagher. Asta până într-o zi, anul trecut când, întâmplarea face să pornesc televizorul exact la momentul potrivit. În România, se tradusese o biografie Rory Gallagher. O carte despre Rory Gallagher? Serios? De unde s-o cumpăr? Cum o găsesc?
Am început din nou căutările, fiindcă nu reţinusem editura sau orice altceva care să mă ajute să dau de carte. Rory era din nou prezent în gândurile mele. Îi ascultam muzica, mă minunam de extraordinarul lui talent.
Acum Rory era cel ce urma să creeze o legătură.
Am găsit pe internet persoana care făcuse posibilă apariţia cărţii despre Rory, în România. E din Arad. Încă un om căruia îi curgea pasiunea prin vene. Cum altfel să reuşeşti să editezi o astfel de carte? Rory mă ajutase să-l cunosc pe Bibi Stroia.
După un schimb de mail-uri, am primit cartea prin poştă. Eram fericit. Am citit-o dintr-una. Îl ţineam pe Rory în mâini şi, pe măsură ce înaintam, îl simţeam, era viu. O legendă. Dintre cei mari. Un perfecţionist. Un pionier. Un om extraordinar de bun şi modest. Un chitarist, care nu folosea pedala Wah-Wah. Nu avea nevoie pentru că scotea un efect asemănător cu ajutorul potenţiometrelor de ton ale chitării. Nu folosea pedale. Asta înseamnă artă! Asta înseamnă să ştii să cânţi! Tu, chitara şi amplificatorul! Rory era un maestru adevărat!
Acum, Rory e din nou aici şi urmează o nouă legătură, de data aceasta, o legătură în direct.
În 10 martie, luni seara, de la orele 22:00, la Radio Transilvania, ne vom întâlni timp de două ore cu Rory Gallagher, pentru o ediţie tribut. Attila Daika, Bibi Stroia şi eu. Toţi trei legaţi sufleteşte de/prin Rory Gallagher.
Nu-i aşa că am dreptate spunând că blues-ul uneşte?
Emisiunea se poate asculta şi pe internet, la adresa: http://www.radiotransilvania.ro/.
Noris
Luni, 18 februarie, ora 20:00 - în cadrul 'Interzis FM - vino sa vezi muzicile pe care nu le auzi la radio' - spectacol lunar la Teatrul Metropolis - str. Eminescu, nr. 89, Bucureşti.
Fiindcă Lucian Cremeneanu a făcut deja o cronică a celor întâmplate duminică, 10 februarie 2008, n-am sa fac decât să vă direcţionez într-acolo. Pentru partea vizuală, gasiţi aici fotografii, tot ale lui Lucian, iar dacă doriţi să vedeţi căteva fragmente video, click aici.
A musician must make music, an artist must paint, a poet must write if he is to be ultimately at peace with himself. 
