Era prin anii ’90 şi ascultam cu urechi de fan Gary Moore. Mă intrigau câteva versuri dintr-o piesă - Business As Usual. Mă întrebam la cine se referă Gary? Cum adică: “Rory and me, without a spare string between us/ Catching the last bus halfway through I'm So Glad./ These are my memories, coming home..” ?
Despre ce amintiri de acasă era vorba?
Cine era Rory? Rory?
Se crease o legătură. Gary Moore îmi şoptise despre Rory, prietenul său cu care cânta cot la cot pe aceleaşi scene, şi apoi luau ultimul autobuz spre casă. Nu trebuia decât să-l caut, să-l descopăr.
Aveam să aflu că e vorba de Rory Gallagher, un alt chitarist irlandez. Am început să ascult. What’s Going On, Tattoo’d Lady, Out on the Wester Plain, Calling Card, Bad Penny… tot. Am început să mă uit la concertele filmate cu Rory. Însă, nu ştiam foarte multe despre omul, Rory Gallagher. Asta până într-o zi, anul trecut când, întâmplarea face să pornesc televizorul exact la momentul potrivit. În România, se tradusese o biografie Rory Gallagher. O carte despre Rory Gallagher? Serios? De unde s-o cumpăr? Cum o găsesc?
Am început din nou căutările, fiindcă nu reţinusem editura sau orice altceva care să mă ajute să dau de carte. Rory era din nou prezent în gândurile mele. Îi ascultam muzica, mă minunam de extraordinarul lui talent.
Acum Rory era cel ce urma să creeze o legătură.
Am găsit pe internet persoana care făcuse posibilă apariţia cărţii despre Rory, în România. E din Arad. Încă un om căruia îi curgea pasiunea prin vene. Cum altfel să reuşeşti să editezi o astfel de carte? Rory mă ajutase să-l cunosc pe Bibi Stroia.
După un schimb de mail-uri, am primit cartea prin poştă. Eram fericit. Am citit-o dintr-una. Îl ţineam pe Rory în mâini şi, pe măsură ce înaintam, îl simţeam, era viu. O legendă. Dintre cei mari. Un perfecţionist. Un pionier. Un om extraordinar de bun şi modest. Un chitarist, care nu folosea pedala Wah-Wah. Nu avea nevoie pentru că scotea un efect asemănător cu ajutorul potenţiometrelor de ton ale chitării. Nu folosea pedale. Asta înseamnă artă! Asta înseamnă să ştii să cânţi! Tu, chitara şi amplificatorul! Rory era un maestru adevărat!
Acum, Rory e din nou aici şi urmează o nouă legătură, de data aceasta, o legătură în direct.
În 10 martie, luni seara, de la orele 22:00, la Radio Transilvania, ne vom întâlni timp de două ore cu Rory Gallagher, pentru o ediţie tribut. Attila Daika, Bibi Stroia şi eu. Toţi trei legaţi sufleteşte de/prin Rory Gallagher.
Nu-i aşa că am dreptate spunând că blues-ul uneşte?
Emisiunea se poate asculta şi pe internet, la adresa: http://www.radiotransilvania.ro/.
Noris
Un comentariu:
Asa e, bluesul uneste si ne bucura sufletele!!!
Trimiteți un comentariu