duminică, 9 martie 2008

Rory Gallagher, Biografie de Jean-Noël Coghe


„Cei doi fraţi intrară în magazin. Se ţinea dreaptă, mândră, sigură pe ea. Tremurând de emoţie, întinde mâna, o atinge uşor, cu grijă. Este un model unic. Îi este destinată. Rory nici nu-şi imaginase vreodată că o va găsi aici, în Cork. De fapt ea ajunsese acolo dintr-o mică greşeală. În Cork, Ford instalează o unitate de asamblare de maşini pentru Europa. Apare şi o comunitate americană. Grupuri, trupe, orchestre sunt în trecere pe aici. Un tip, un muzician o comandă. Doreşte exact acest model. Îi este trimisă din Statele Unite. Special pentru el. Câteva săptămâni mai târziu chitara soseşte. Clientul îşi face apariţia, dar culoarea maro aprins îi displace. N-o doreşte şi pretinde un model de culoare roşie, ca cea a lui Hank Marvin, de la Shadows. Aşteptând-o pe a doua, mulţumit, o ia totuşi pe cea maro. Patru săptămâni mai târziu vine şi o schimbă. De atunci Stratocasterul rămâne acolo, chitară refuzată, fără cumpărător, păgubind comerciantul de instrumente muzicale.

Michael, vânzătorul se strecoară în spatele lui Rory. Îi cunoaşte pe fraţii Gallagher. Sunt dintr-o familie stimată şi respectată. Dar afacerile sunt afaceri… Dintr-o dată, Rory este interesat. Vrea să o cumpere. Dar ea costă 100 de lire. O avere! Fără ezitare, îi propune o înţelegere la schimb cu chitara sa Rosatti, ca plată pe loc, iar restul va plăti în rate. (…) Se angajează să-i dea banii integral, pentru rambursarea datoriei. Michael Crowley acceptă. Îl invită să ia instrumentul. Ezitând, încremenit, Rory îl ridică de pe trepied. Chitara îi pare foarte uşoară. Cu un gest rapid, sigur, cu mâinile întinse o priveşte. O simte. Degetele parcurg griful, provocând corzile. Cu faţa plecată, concentrat, exersează. Totul în jurul lui dispare, nu mai există nimic. Sunt singuri pe lume. Rory the Kid şi mistica lui chitară Fender Stratocaster ’61. Rezonează. Se simte asta. Este crezul lui. Michael, vânzătorul, clienţii din magazin, au simţit acest moment magic. Rory este confuz. Dar cât de fericit! Nu lasă instrumentul, îl ţine aproape de el. Îl strânge în mâini. Este cel mai preţios lucru pe care-l are. Această chitară îl va urma până la moarte. Rory avea atunci 15 ani. Suntem în anul 1963.”
(Fragment din Rory Gallagher. Biografie de Jean-Noël Coghe)

Cei interesaţi de Rory Gallagher, Biografie de Jean-Noël Coghe (un prieten apropiat al lui Rory) vă spun că a apărut la Editura Nigredo, în 2003 şi conţine un CD inedit. Pentru a cumpăra cartea contactaţi-l pe Bibi Stroia.
Tel:0728 11 65 64

Noris

Niciun comentariu: