http://www.myspace.com/freedomandblues

RORY

Blues-ul uneşte, adună, creează legături de suflet între oameni. Ştiam asta deşi n-o conştientizam. Recent mi-am dat seama că e într-adevăr aşa.

Era prin anii ’90 şi ascultam cu urechi de fan Gary Moore. Mă intrigau câteva versuri dintr-o piesă - Business As Usual. Mă întrebam la cine se referă Gary? Cum adică: “Rory and me, without a spare string between us/ Catching the last bus halfway through I'm So Glad./ These are my memories, coming home..” ?
Despre ce amintiri de acasă era vorba?

Cine era Rory? Rory?

Se crease o legătură. Gary Moore îmi şoptise despre Rory, prietenul său cu care cânta cot la cot pe aceleaşi scene, şi apoi luau ultimul autobuz spre casă. Nu trebuia decât să-l caut, să-l descopăr.

Aveam să aflu că e vorba de Rory Gallagher, un alt chitarist irlandez. Am început să ascult. What’s Going On, Tattoo’d Lady, Out on the Wester Plain, Calling Card, Bad Penny… tot. Am început să mă uit la concertele filmate cu Rory. Însă, nu ştiam foarte multe despre omul, Rory Gallagher. Asta până într-o zi, anul trecut când, întâmplarea face să pornesc televizorul exact la momentul potrivit. În România, se tradusese o biografie Rory Gallagher. O carte despre Rory Gallagher? Serios? De unde s-o cumpăr? Cum o găsesc?

Am început din nou căutările, fiindcă nu reţinusem editura sau orice altceva care să mă ajute să dau de carte. Rory era din nou prezent în gândurile mele. Îi ascultam muzica, mă minunam de extraordinarul lui talent.

Acum Rory era cel ce urma să creeze o legătură.

Am găsit pe internet persoana care făcuse posibilă apariţia cărţii despre Rory, în România. E din Arad. Încă un om căruia îi curgea pasiunea prin vene. Cum altfel să reuşeşti să editezi o astfel de carte? Rory mă ajutase să-l cunosc pe Bibi Stroia.

După un schimb de mail-uri, am primit cartea prin poştă. Eram fericit. Am citit-o dintr-una. Îl ţineam pe Rory în mâini şi, pe măsură ce înaintam, îl simţeam, era viu. O legendă. Dintre cei mari. Un perfecţionist. Un pionier. Un om extraordinar de bun şi modest. Un chitarist, care nu folosea pedala Wah-Wah. Nu avea nevoie pentru că scotea un efect asemănător cu ajutorul potenţiometrelor de ton ale chitării. Nu folosea pedale. Asta înseamnă artă! Asta înseamnă să ştii să cânţi! Tu, chitara şi amplificatorul! Rory era un maestru adevărat!

Acum, Rory e din nou aici şi urmează o nouă legătură, de data aceasta, o legătură în direct.

În 10 martie, luni seara, de la orele 22:00, la Radio Transilvania, ne vom întâlni timp de două ore cu Rory Gallagher, pentru o ediţie tribut. Attila Daika, Bibi Stroia şi eu. Toţi trei legaţi sufleteşte de/prin Rory Gallagher.

Nu-i aşa că am dreptate spunând că blues-ul uneşte?

Emisiunea se poate asculta şi pe internet, la adresa: http://www.radiotransilvania.ro/.

Noris

Rory Gallagher, Biografie de Jean-Noël Coghe

„Cei doi fraţi intrară în magazin. Se ţinea dreaptă, mândră, sigură pe ea. Tremurând de emoţie, întinde mâna, o atinge uşor, cu grijă. Este un model unic. Îi este destinată. Rory nici nu-şi imaginase vreodată că o va găsi aici, în Cork. De fapt ea ajunsese acolo dintr-o mică greşeală. În Cork, Ford instalează o unitate de asamblare de maşini pentru Europa. Apare şi o comunitate americană. Grupuri, trupe, orchestre sunt în trecere pe aici. Un tip, un muzician o comandă. Doreşte exact acest model. Îi este trimisă din Statele Unite. Special pentru el. Câteva săptămâni mai târziu chitara soseşte. Clientul îşi face apariţia, dar culoarea maro aprins îi displace. N-o doreşte şi pretinde un model de culoare roşie, ca cea a lui Hank Marvin, de la Shadows. Aşteptând-o pe a doua, mulţumit, o ia totuşi pe cea maro. Patru săptămâni mai târziu vine şi o schimbă. De atunci Stratocasterul rămâne acolo, chitară refuzată, fără cumpărător, păgubind comerciantul de instrumente muzicale.

Michael, vânzătorul se strecoară în spatele lui Rory. Îi cunoaşte pe fraţii Gallagher. Sunt dintr-o familie stimată şi respectată. Dar afacerile sunt afaceri… Dintr-o dată, Rory este interesat. Vrea să o cumpere. Dar ea costă 100 de lire. O avere! Fără ezitare, îi propune o înţelegere la schimb cu chitara sa Rosatti, ca plată pe loc, iar restul va plăti în rate. (…) Se angajează să-i dea banii integral, pentru rambursarea datoriei. Michael Crowley acceptă. Îl invită să ia instrumentul. Ezitând, încremenit, Rory îl ridică de pe trepied. Chitara îi pare foarte uşoară. Cu un gest rapid, sigur, cu mâinile întinse o priveşte. O simte. Degetele parcurg griful, provocând corzile. Cu faţa plecată, concentrat, exersează. Totul în jurul lui dispare, nu mai există nimic. Sunt singuri pe lume. Rory the Kid şi mistica lui chitară Fender Stratocaster ’61. Rezonează. Se simte asta. Este crezul lui. Michael, vânzătorul, clienţii din magazin, au simţit acest moment magic. Rory este confuz. Dar cât de fericit! Nu lasă instrumentul, îl ţine aproape de el. Îl strânge în mâini. Este cel mai preţios lucru pe care-l are. Această chitară îl va urma până la moarte. Rory avea atunci 15 ani. Suntem în anul 1963.”
(Fragment din Rory Gallagher. Biografie de Jean-Noël Coghe)

Cei interesaţi de Rory Gallagher, Biografie de Jean-Noël Coghe (un prieten apropiat al lui Rory) vă spun că a apărut la Editura Nigredo, în 2003 şi conţine un CD inedit. Pentru a cumpăra cartea contactaţi-l pe Bibi Stroia.

Tel:0728 11 65 64

Enjoy! http://www.youtube.com/watch?v=Fs_lhr4W1o4

Noris

Metropolis

Concertul de la Teatrul Metropolis a fost exact cum ar trebui să fie orice concert! De la primirea călduroasă a organizatorilor, trecând prin holul teatrului, până la sala cu o acustică perfectă şi cu sunet foarte bun, modul în care am fost trataţi a fost unul profesionist!

Aşa am reuşit să fim degajaţi, pe scenă cântând cu suflet dând totul din noi, iar publicul a răspuns ca atare. Suntem foarte mândri de noi, şi bucuroşi că am fost parte a acestui concert.
Am observat feţe fericite la recunoaşterea unor piese, s-a bătut ritmul din palme pe piesa The Shape You’re In - radiam de-a dreptul. Publicul a apreciat şi prelucrarea lui Cocaine. Ne cântam muzica, şi eram apreciaţi!

Aplauzele au fost sincere şi la piesele proprii. You a fost cea cu care le-am intrat sub piele. Gata! Ai noştri au fost. Şi noi al lor!

Sigur, a cânta alături de AG este întotdeauna minunat! Şi ce mai piese, mamă (!!) Hoochie-Coochie, Man Hey Joe, Damn right…

Ştiu că mă repet, dar experienţa îşi spune cuvântul! AG ştie exact ce trebuie să se întâmple pe scenă. El are fiecare mişcare calculată, dar nu pregătită! Vine, din el, din sânge! Te lasă să te manifeşti exact la momentul potrivit. Simte deodată cu tine! Şi tu simţi împreună cu el! That’s the blues!


Ne-a întors încărcaţi cu energie benefică, sănătoasă.

Noris

P.S. Mulţumim Alinei şi lui Peter pentru prezenţă şi pentru poze.

Vezi muzici care nu se aud la radio

Luni, 18 februarie, ora 20:00 - în cadrul 'Interzis FM - vino sa vezi muzicile pe care nu le auzi la radio' - spectacol lunar la Teatrul Metropolis - str. Eminescu, nr. 89, Bucureşti.

De data aceasta, îi veţi vedea pe Noris Band, ca invitaţi ai lui A.G.Weinberger.

Va aşteptăm cu blues!

Back Home

10 Februarie 2008

În cadrul 'The Guitar Man - National Tour 2008', AGWeinberger Band a sosit din nou acasă, pentru un concert, care l-a avut din nou ca invitat pe Noris.

Fiindcă Lucian Cremeneanu a făcut deja o cronică a celor întâmplate duminică, 10 februarie 2008, n-am sa fac decât să vă direcţionez într-acolo. Pentru partea vizuală, gasiţi aici fotografii, tot ale lui Lucian, iar dacă doriţi să vedeţi căteva fragmente video, click aici.

Bun venit!

Noris Band şi-a schimbat toboşarul. Noul membru este Szűz-Pop Alexandru. Sigur o să vă placă de el, nouă ne place.

La cât mai multe concerte împreună, Alex!!

2008 is ON!

A musician must make music, an artist must paint, a poet must write if he is to be ultimately at peace with himself.

What one can be, one must be.

Abraham Maslow (1908-1970)

Jazz & Blues Nights

Ascultaţi acum, la Radio Transilvania, Oradea, emisiunea Jazz&Blues Nights - invitat Noris. Puteţi asculta pe internet, la adresa: http://www.radiotransilvania.ro/

Trei concerte

I.
Joi, 18 octombrie 2007
Casa de Cultură a Studenţilor, Bucureşti – Maraton la Preoteasa

Seara cea MARE.
Blues 100%, aşa cum am promis.
Concert A.G.Weinberger avându-l pe Noris ca invitat.

Aveam emoţii mari, vedeam cum se adună lumea, cum se umple sala. Pentru început am stat între voi, în public, l-am privit şi eu cu ochii voştri pe A.G., acolo pe scenă. Eram ochiul ce priveşte la ochiul ce priveşte. Apoi am fost chemat alături de A.G. şi formaţia sa acolo unde aveam să fiu eu cel privit.

Primele acorduri, primele versuri ”Damn right, I've got the blues, from my head down to my shoes…” şi emoţiile s-au transformat în altceva. Totul a venit de la sine, curgător, firesc. Lângă A.G. nu ai cum să nu fii natural. Cred că energia acelei seri nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Doar fiind acolo, lăsându-te la o parte pe tine, cel care face o mulţime de lucruri cotidiene, numai lăsându-te învăluit de blues ai fi putut simţi o parte din ce-am simţit eu.
De două lucruri sunt convins: publicul a fost viu în seara aia, şi-a dat voie să simtă. Şi, sunt absolut convins că s-a văzut, din public cât am fost noi de fericiţi să facem ce iubim mai mult. Radiam. Vibram. Eram right there, prezenţi şi totuşi purtaţi fiecare de feeling-ul său. Extraordinar!! Blues is blues!

Ce pot să spun mai mult de atât?

One more thing: thank you Mr. Weinberger for such an exceptional treatment and double thank you for mentioning my website address to all those present.

P.S. Seara a fost filmată de cei de la TVR. Din păcate nu se ştie când va fi difuzată. Dacă aflaţi voi, vă rog, anunţaţi-mă. Dacă aflu, vă anunţ eu. Până una alta, voi uploada curând nişte fotografii şi un fragment video.

***

II.
Vineri, 19 octombrie 2007
Piteşti – Club Hush

A doua seară blues. Într-un club din Piteşti.

Noi, eu şi Cristina, am răspuns invitaţiei, i-am urmat. Am cântat din nou împreună blues din adâncul sufletului nostru. Am improvizat cu toţii, am dialogat cu chitarele, a fost minunat, solo de bas, de tobe, superrbb! A.G. a fost foarte bine dispus încă de la probele de sunet. Apoi, seara we just burned down the house!

De fiecare dată e altfel!

Încă o seară de neuitat! Într-un club foarte adevărat!! Şi ca public şi ca look şi ca patron şi ca servire. Jos pălăria! Vivat Hush!

***

III.
Sâmbătă, 27 octombrie 2007
Cluj – Club Janis

La o săptămână distanţă de celelalte două concerte, am cântat din nou împreună, într-un club nou din Cluj, Janis. Da, de la Joplin. Clubul a fost full, cu tineri curioşi, simpatici, unii stăteau chiar pe jos! A fost o atmosferă bună, ce se încingea cu fiecare secundă ce trecea. Solouri peste solouri, apoi dialoguri, apoi solouri din nou, A.G. a fost senzaţional!! A fost cel mai reuşit Hideaway din câte am cântat până acum.

Vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost prezenţi la aceste trei concerte. O strângere de mână spune mai mult decât orice. Mai veniţi!! Respect!

Noris